Planurile şi fotbalul

Care e legătura?.....aparent niciuna. În schimb planurile sunt ca meciurile de fotbal. Pentru că mai întâi ne antrenăm, apoi ne facem tactica, speranaţele de reuşită...şi mergem la stadion. Acolo intrăm pe teren şi ştim bine ce avem de făcut, doar am exersat odată, mai mult decât atât avem şi un moral bun. Publicul e de partea noastră, ştim care ne sunt coechipierii şi care ne sunt adversarii......Dar cu toate acestea ajungem să o dăm în bară. Şi fie că o dăm în bară din cauza neşansei, a coechipierilor care ne lasă baltă, a adversarului, care este mai bun, a terenului, a vremii sau a mingii sau a prostiei noastre....nu prea avem ce face. Putem doar să mai încercăm o dată. Acum fie că o dăm în bară în viaţa de zi cu zi sau pe terenul de fotbal...merităm şi o a doua şansă. Dar căteodată nu avem nevoie de o nouă şansă ci de o nouă echipă, de un nou teren, de un nou adversar, de un nou public, de un nou timp, de un nou meci....pentru că căteodată nu avem nevoie decât de o nouă poartă....de un alt plan. Deci care e legătura dintre fotbal şi plan? Poate că pierzi pimul meci dar poţi să-l câştigi pe următorul.

Clipeşte şi l-ai ratat

Viitorul...toată viaţa ne facem planuri cu privire la viitor. De parcă dacă am reuşi să-l intrevedem am putea atenua loviturile primite. Viitorul e locul unde cele mai adânci temeri ale noastre şi deopotrivă cele mai mari speranţe sunt înmagazinate. Dar să ştii un lucru când în sfărşit ni se arată, viitorul, nu este aşa cum ni l-am imaginat. Şi atunci ce facem? Simplu, ne trăim viitorul în prezent. Pentru că viitorul se petrece în prezent. Nu după ce devenim majori, nu după ce ne îndrăgostim pentru prima oară, nu după ce terminăm liceul, facultatea, avem prima slujbă sau facem primul copil. Acesta e aici şi acum. Clipeşte şi l-ai ratat. Aşa că făceţi-vă planuri, stabiliţi-vă priorităţi, dar din când în când priviţi în jur şi trăiţi clipa....Pentru că asta e tot ce avem câteodată , o clipă, un moment, o şansă. Care mâine s-ar putea să nu mai vină. Aşa că uitaţi-vă bine în jur înainte să clipiţi sau o să vă pară rău.

Trezeşte-te, trezeşte-te

În noaptea trecutã...Este 18:20 dupa-amiza….şi tot este foarte cald afarã…Transportul în comun este cea mai de jos treaptã a acestui amestec…Nu mã judecaţi greşit. Nu sunt un snob.Sunt doar cinstit. Nu sunt genul de om care judecã o carte dupã copertã.. Tipul de pe scaunul din faţa mea cred că tocmai a fãcut pe el, e un miros insuportabil în microbus. Uitându-mã în urmã cu 24 de ore eram acolo cu tot ce vroiam iar acum sunt aici fãrã nimic. I se pare în regulã sã stea în propriul cãcat. Poate cã ştie ceva ce eu nu ştiu. Budiştii spun cã vei ajunge la iluminarea deplinã...când vei realiza cã totul în viaţã este o iluzie. Totul. Dacã ţi-ai însuşit acest punct de vedere statul în propriul rahat este mult mai suportabil. Şi eu sunt ceea ce sunt. Unul din tipii care se uitã la ştirile de la ora 19...se trezeşte, merge la lucru, iese cu prietenii, iubeşte, face sport, merge în vacanţe,
Şi unii din vecinii şi prietenii lui spun: Nu ştiu. Mie mi se pare un tip normal. E ultima persoanã la care m-aş fi gândit sã facã aşa ceva, e prea devreme, e doar un puşti. Cred cã a luat-o razna. Am luat-o razna?
Simplã explicaţie. Oamenii vãd ce îşi doresc sã vadã. Tuturor le place o minciunã frumoasã. Şi mie….Unii îmi spun cã am înnebunit, că sunt prea tânăr şi nu ştiu nimic, nu înţeleg viaţa şi nu am experienţă, şi că o să regret…dar pe mine ceilalţi mã înnebunesc.
Dar ei nu ştiu...cã tot ceea ce sunt eu e o iluzie. Totul.